ANUNȚ pentru ocuparea funcției de Administrator al Întreprinderii de Stat ”Direcția pentru Exploatarea Imobilului"
Consiliul de administrație al Î.S. “Direcția pentru Exploatarea Imobilului”, în corespundere cu prevederile Legii nr. 246/2017 cu privire la întreprinderea de stat și întreprinderea municipală, Hotărîrea Guvernului nr. 484/ 2019 pentru aprobarea unor acte normative privind punerea în aplicare a Legii nr. 246/2017 cu privire la întreprinderea de stat și întreprinderea municipală, Statutul întreprinderii de stat și altor acte normative în vigoare, anunță concursul pentru ocuparea funcției de Administrator al Î.S. “Direcția pentru Exploatarea Imobilului”.
Concursul se va desfășura în corespundere cu Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea funcției vacante de administrator al Întreprinderii de Stat “Direcția pentru Exploatarea Imobilului”,” aprobat prin ordinul Agenției Proprietății Publice nr. 435 din 16.11.2020.
Regulamentul poate fi accesat pe pagina web: www.app.gov.md;.
Termenul de depunere a documentelor pentru participare la concurs:
Termenul limită de depunere a documentelor pentru participarea la concurs este data de – 02.12.2020, ora 17:00.
Locul depunerii documentelor:
Documentele de participare la concurs pentru ocuparea funcției de Administrator al Întreprinderii de Stat “Direcția pentru Exploatarea Imobilului”, vor fi depuse la sediul întreprinderii: mun. Chișinău, str. V. Alecsandri, 78, la Secretarul Consiliului de administrație – dna Tatiana Vaculin.
Persoana de contact:
Secretarul Consiliului de Administrație, Tatiana Vaculin
Tel:serv.+373(22)253159; mob.+37369065619;
e-mail: <is.exploatareaimobilului@gmail.com> (actele pot fi depuse în intervalul orelor de serviciu: luni - vineri, ora 08:00-17:00, cu excepția zilelor de sărbătoare (nelucrătoare).
Cerințe față de candidați:
Candidatul la postul de Administrator va întruni următoarele cerințe:
a) cunoaște limba română;
b) deține studii superioare sau echivalentul lor;
c) a activat în funcții de conducere cel puțin 4 ani;
d) cunoaşte cel puțin o limbă de circulaţie internațională;
e) nu a împlinit vârsta necesară obținerii dreptului la pensie pentru limită de vârstă;
f) nu are antecedente penale nestinse pentru infracțiuni săvârșite cu intenție;
g) nu este privată de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate, ca pedeapsă de bază sau complementară, ca urmare a sentinței judecătorești definitive prin care s-a dispus această interdicție;
h) nu este condamnată, prin hotărîre definitivă și irevocabilă a instanței de judecată, pentru infracțiuni de corupție, care cade sub incompatibilitățile și restricțiile prevăzute la art.16–21 din Legea nr.133/2016 privind declararea averii și a intereselor personale.
Atribuții:
Administratorul va conduce activitatea curentă a Î.S. “Direcția pentru Exploatarea Imobilului”, va gestiona întreprinderea și va asigura funcționarea eficientă a Întreprinderii, având următoarele atribuții de bază:
a) va reprezenta interesele întreprinderii în raport cu persoanele fizice și juridice, cu autoritățile publice, cu organele de drept;
b) va asigura integritatea, valorificarea eficientă și dezvoltarea bunurilor întreprinderii;
c) va încheia contracte, va elibera procuri, va deschide conturi în bănci, va angaja personalul întreprinderii;
d) va asigura executarea deciziilor fondatorului și ale consiliului de administrație al întreprinderii;
e) va prezenta trimestrial consiliului de administrație darea de seamă privind rezultatele activității întreprinderii;
f) va prezenta fondatorului și consiliului de administrație darea de seamă anuală cu privire la rezultatele activității economico-financiare a întreprinderii, raportul comisiei de cenzori și raportul auditorului;
g) va prezenta consiliului de administrație proiectul devizului de venituri și cheltuieli ale întreprinderii, proiectul statelor de personal pentru anul următor celui gestionar;
h) va asigura respectarea principiului transparenței procedurilor de achiziție a bunurilor, a lucrărilor și a serviciilor destinate atât acoperirii necesităților, cît și asigurării bazei tehnico-materiale și formării programului de producție al întreprinderii;
i) va exercita alte atribuții prevăzute de legislație, Statutul Întreprinderii, regulamentele Întreprinderii sau deciziile Consiliului de administrație.
Drepturi și obligații:
Drepturile și obligațiile Administratorului Î.S. “Direcția pentru Exploatarea Imobilului”, vor fi stabilite în Contractul individual de muncă, care va fi încheiat între Administrator și Fondator, în persoana Agenției Proprietății Publice.
Termen de contractare:
Candidatul, selectat de consiliu, în baza concursului, va încheia Contractul individual de muncă cu Fondatorul pentru o perioadă de până la 5 ani.
Remunerare:
Administratorul Întreprinderii de Stat “Direcția pentru Exploatarea Imobilului”, va fi remunerat, conform Contractului individual de muncă, încheiat între candidatul selectat și Fondator (Agenția Proprietății Publice), ținînd cont de prevederile Hotărîrii Guvernului nr. 743/2002 cu privire la salarizarea angajaților din unitățile cu autonomie financiară. Condițiile de plată vor fi stabilite în Contractul individual de muncă.
Lista documentelor necesare pentru participare la concurs:
a) scrisoarea de motivare și viziunea privind eficientizarea activității economico-financiare a Întreprinderii;
b) curriculum vitae (CV);
c) copia de pe buletinul de identitate;
d) copia de pe diploma de studii;
e) referințe profesionale (nu mai puțin de două);
f) cazierul judiciar;
g) declarație privind evaluarea competenței și adecvării persoanei înaintate în funcția de administrator al întreprinderii de stat, conform anexei nr.4 din Regulamentul de organizare și desfășurare a concursului pentru ocuparea funcției vacante de Administrator al Întreprinderii de Stat “Direcția pentru Exploatarea Imobilului”;
h) copiile certificatelor care atestă absolvirea cursurilor de perfecționare/specialitate;
i) certificat care atestă cunoașterea unei limbi de circulație internațională.
Notă:
Copiile documentelor prezentate în dosarul de concurs se certifică de către candidat, pe propria răspundere, sau se prezintă împreună cu documentele originale pentru a verifica veridicitatea lor.
P.S. În cazul survenirii unor modificări ulterioare, participanții vor fi anunțați!